Ermal Krasniqi este fotbalistul care se bucură de toată atenția în Superliga României. Kosovarul a fost transferul iernii pentru cluburile din prima ligă. S-a impus imediat ca titular la CFR Cluj, iar în ultima etapă din sezonul regulat a marcat cu călcâiul, la victoria cu Universitatea Cluj.
A fost golul cu numărul 4 în 11 partide la CFR pentru Krasniqi, cel care a determinat cluburi precum Fiorentina sau Lazio să-și trimită scouteri la jocurile echipei din Gruia. Și Giovanni Becali încearcă să-l transfere. „Krasniqi este un jucător de care este interesat un anumit club. Este surpriza CFR-ului. Cred că valorează în jurul a patru milioane de euro”, a spus acesta pentru Fanatik.ro.
Se pare că clubul despre care vorbea este chiar Lazio, fosta adversară a CFR-ului din Conference League, unde director sportiv este albanezul Igli Tare, cel care caută frecvent jucători în spațiul balcanic și est european.
Doar că evoluțiile lui Krasniqi nu au fost suficient de bune pentru ca mijlocașul să prindă un loc în lotul naționalei din Kosovo, adversara României din grupa pentru calificările la Campionatul European.
Kosovo a anunțat lotul, iar Ermal Krasniqi lipsește. CFR-istul n-a avut loc de jucători de la echipe mult mai importante. Rashica (Galatasaray), Bytyqi (Olympiakos), Muja (Antwerp) sau Zeneli (Reims) sunt fotbaliști care pot evolua pe postul lui Krasniqi.
Fostul mare jucător al lui Bordeaux și Olympique Marseille, Alain Giresse, este selecționerul statului Kosovo. Este un antrenor cu o experiență vastă, fiind în trecut selecționerul naționalelor Georgia, Gabon, Mali, Senegal și Tunisia.
Fotbalistul CFR-ului a debutat pentru echipa națională în noiembrie 2022, la un amical cu Insulele Feroe.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER